Medici cu care ne mandrim
Pierdem anual 8000 de cadre medicale care aleg să profeseze în străinătate. Avem un sistem medical şubred, pe al cărui tratament se cheltuie cu mult mai puţin decât în alte state europene.
Bolnavă până în măduva oaselor, subfinanţată, acuzată deseori de malpraxis, medicina românească are şi motive de mândrie. O dovedeşte congresul UMF din acest an, la care s-au reunit specialişti din toată ţara, apreciaţi la nivel internaţional, doctori pe mâinile cărora nu ne e frică să ne lăsăm şi ale căror descoperiri stârnesc admiraţia lumii întregi.









