Meteo 19 septembrie

Mâine în cea mai mare parte a Europei vor fi nori, iar ploi sunt aşteptate în continuare în zona carpato-balcanică, dar şi în Turcia, local în ţările din vest, nord-vest şi din nord. Cantităţimari de apă sunt anunţate în zonele aflate la nord şi la vest de Marea Neagră.
De altfel, în România, de astăzi dimineaţă a intrat în vigoare o avertizare meteo cod galben de ploi abundente în toată ţara şi situaţia se menţine până mâine seară. În acelaşi timp, de astăzi după-amiază şi până mâine la prânz se află sub cod portocaliu de ploi torenţiale judeţele Bacãu, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Tulcea, Brãila şi Buzãu, dar zona de munte a judeţelor Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea şi Gorj unde se vor cumula 60...80 l/mp.
La noapte ploile vor continua în toată ţara, iar în sud-est mai pot fi descărcări electrice, posibil şi căderi de grindină. Tot acolo, dar şi la munte, vântul va avea intensificări. În zori temperaturile se vor situa între 9 şi 17 grade.
Mâine ziua va fi mohorâtă şi rece pentru această perioadă, cu valori termice cuprinse la amiază între 10 grade în depresiuni şi 20 de grade pe litoral. Va ploua în toate regiunile şi se vor depăşi 20..30 de l/mp, chiar 50 de l/mp în nordul Olteniei. Apar precipitaţiile mixte la munte, la altitudini mari, iar vântul va mai avea intensificări în sud-est şi în Carpaţi.
Capitala rămâne sub cod galben de ploi abundente la noapte şi mâine, urmând ca miercuridoar trecător să mai plouă slab. În plus, vremea va fi rece în aceste zile, dar nici joi soarele care reapare nu va reuşi să ducă temperatura peste 19 grade.
Vreme închisă şi rece la munte în cursul zilei de mâine. Va ploua pe arii extinse şi se vor strânge cantităţi însemnate de apă. Iar la altitudini de peste 1800 de m precipitaţiile vor fi mixte.
Miercuri în ţară vremea se va menţine rece, în schimb ploile vor fi mai puţine. Cerul va fi doar temporar noros în sud, în centru şi est şi va ploua în zonele de deal şi de munte. La peste 1800 de m altitudine precipitaţiile vor fi mixte şi tot pe crestele montane se anunţă vânt. Temperaturile maxime se vor situa între 11 şi 19 grade.
Joi vor fi înnorări în nordul ţării, în nord-est şi în centru şi va ploua local - în special în zonele de munte. Iar în restul teritoriului cerul va deveni variabil. Se anunţă temperaturi maxime între 13 şi 20 de grade - valori în continuare scăzute pentru această perioadă.

viewscnt

Din aceeași categorie