Vremea se înrăutăţeşte începând din această noapte. ANM a emis astăzi o avertizare cod galben de ninsori, viscol şi ger. În studio se află colega mea de la Meteo, Lili Braga care a venit să ne spună mai multe. Bună seara, Lili. Unde va fi cel mai rău?
Bună seara, Cristina. Codul galben de ninsoare şi viscol intră în vigoare în această noapte şi rămâne valabil până joi seara la ora 18. În tot acest interval, în sudul ţării, în est şi în zonele de munte aferente se anunţă ninsori abundente, prin urmare se va depune strat consistent de zăpadă. Din păcate, ninsorile vin însoţite de vânt puternic, asta înseamnă viscol în toată regula, mai ales în partea de sud-est a ţării. În urma ninsorilor va trebui să suportăm gerul în cea mai mare parte a ţării şi nu doar noaptea. Chiar în cursul zilei de joi vor fi temperaturi maxime, în majoritate, negative. Atât, pe scurt, despre vreme. Cu amănunte ne revedem la Meteo.









