Meteo

Iarna îşi ascute colţii pe final de săptămână. Astăzi a fost emisă o informare meteo care vizează ninsori viscolite la munte. Mai multe aflăm de la Lili Braga care a venit cu ultimele informaţii. Bună seara, Lili.Bună seara, Cristina. Aşa este. Munţii sunt vizaţi de ninsori viscolite, dar vânt intens se anunţă şi în restul ţării, în special în partea de sud unde viteza la rafală ajunge la 60 de km/h. Informarea meteo intră în vigoare mâine dimineaţă la ora 8.00 şi se menţine până sâmbătă seara la ora 18.00. Va ninge viscolit mai întâi în Munţii Apuseni şi în Orientali, apoi şi în celelalte masive, iar vântul va depăşi 90 de km/h la rafală. Din punct de vedere termic, mâine va fi o zi destul de caldă, cu 5-6 grade peste mediile climatologice ale perioadei, însă de sâmbătă vremea începe să se răcească. La începutul săptămânii viitoare ea devine mai rece decât ar fi normal în această perioadă. Însă, cu amănunte pentru zilele de week-end revin la Meteo.
viewscnt

Din aceeași categorie