Meteo
Aşadar meteorologii au anunţat şi pentru mâine caniculă. Cât de cald va fi, dar şi când mai scad temperaturile, ne spune Livia Graur. Bună seara, Livia.Bună seara, Cristina. O să mai fie şi mâine foarte cald, însă despre caniculă nu putem vorbi decât în Sudul şi în Sud-Estul ţării. În aceste zone, maximele vor atinge şi 36 de grade la umbră, dar temperaturile pe care le vom resimţi vor fi cu mult mai mari pentru că indicele de confort termic va depăşi pragul critic. În schimb, în restul ţării se va răcori, de fapt este vorba chiar despre o răcire accentuată mai ales la munte şi în Nord-Vest, pentru că aici maximele scad cu 5,6 grade Celsius faţă de azi. Răcirea va fi, însă, cauzată de instabilitatea accentuată. Vă spun unde plouă, dar mai ales cum va fi vremea în weekend, după ştirile din Sport.









