Meteo
Cel mai călduros weekend din acest an se încheie cu vreme instabilă, dar şi cu o răcire bruscă a vremii. De câteva ore, ne aflăm sub informare meteorologică de vijelii şi grindină. Ce ne aşteaptă săptămâna viitoare, aflăm de la Livia Graur. Bună seara, Livia. Cât mai ţine vremea rea?
Bună seara, Magda. Instabilitatea atmosferică a început să crească astăzi, şi va continua să plouă şi în această noapte, dar şi mâine. Informarea emisă de meteorologi expiră la ora 9 dimineaţa, iar aversele vor începe, încet-încet, să se retragă începând cu această oră. La munte, dar mai ales în Transilvania şi în Moldova va ploua cel mai mult, iar în unele zone se pot depăşi şi 40 de litri pe metru pătrat. O dată cu vijeliile şi temperaturile continuă să scadă, iar dacă în această noapte nu vom resimţi răcorirea decât în Vest şi în Centru, de mâine, maximele vor fi cu până la 8 grade mai mici decât cele atinse azi şi în restul zonelor ţării. De marţi, însă, vorbim despre o cu totul altă vreme. Vedem împreună despre ce este vorba imediat după ştirile din Sport.









