Mâine, în Europa, cerul va fi variabil sau parţial noros. Doar în sud şi în est, va fi vreme predominant frumoasă. Mai ales în vest, în ţările scandinave şi în centrul continentului se vor semnala precipitaţii, pe alocuri sub formă de averse.
La noapte, în România, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate. Vor fi ploi torenţiale în Crişana, dar şi, izolat, în Banat, Maramureş, Transilvania şi Oltenia.
Temperaturile minime vor fi cuprinse între 14 şi 23 de grade, dar pot ajunge şi la 10 grade în depresiunile intramontane.
De mâine dimineaţă, este semnalat cod galben, pentru 24 de ore. Sunt vizate vestul, centrul şi nordul ţării. În aceste zone, vor fi averse torenţiale, cu descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Cantitãţile de apã vor depãşi local 25 l/mp şi izolat 50 l/mp.
În restul ţării, mâine, vremea se va menţine cãlduroasã, iar disconfortul termic va fi ridicat şi va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Pe seară, pe arii restrânse, sunt condiţii de instabilitate atmosferică. Temperaturile maxime vor ajunge la 35 de grade, în Muntenia.
În Bucureşti, la noapte, vântul va sufla slab până la moderat, iar mâine disconfortul termic va fi ridicat, cu până la 34 de grade. În schimb, marţi şi miercuri, vremea va fi în general instabilă. Vor fi cer înnorat, ploi şi temperaturi maxime care vor coborî la 28 de grade.
Şi în ţară, instabilitatea atmosferică se va accentua începând de marţi. În vest, în nord şi în centru, temperaturile vor scãdea spre valorile normale de la aceastã datã. Pe alocuri, însă, ploile vor avea caracter torenţial şi vor fi însoţite de vijelie şi grindină.
Miercuri, precipitaţiile se vor ameliora, iar cerul va fi variabil în majoritatea ţării. În centru, în est şi în sud-est pot apărea însă averse şi descãrcãri electrice. Temperaturile maxime vor fi între 23 şi 31 de grade, iar cele minime între 12 şi 22 de grade.
