Mâine, în sud-estul Europei şi în peninsula Iberică, vremea va fi predominant frumoasă, cu cerul mai mult senin. În jumătatea nord-vestică, va ploua însă pe suprafeţe mari. La Oslo şi la Amsterdam, temperaturile vor scădea chiar sub 20 de grade, iar la Madrid vor ajunge la 35 de grade.
În România, la noapte, cerul va fi variabil. Precipitaţiile vor dispărea din aproape toată ţara. Doar izolat, în primele ore, va ploua în sud, sud-est şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperaturile minime se vor încadra între 11 şi 22 de grade.
Mâine, vremea va deveni cãlduroasã în cea mai mare parte a ţãrii. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare dupã-amiaza şi seara, la munte, dar şi în Oltenia şi Muntenia. Aici, pe arii restrânse, vor fi ploi de scurtã duratã şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri mai ales în est. Maximele vor fi între 27 şi 33 de grade.
În Bucureşti, doar la începutul nopţii vor mai fi condiţii de ploaie. Mâine, se va încălzi, dar cerul va fi variabil, cu unele înnorãri dupã-amiaza şi cu vânt slab pânã la moderat. Vineri şi sâmbătă, disconfortul termic va creşte şi se vor înregistra până la 33-34 de grade, cu minime între 19 şi 21 de grade.
Vineri, vremea va fi cãlduroasã în toate regiunile ţării, iar disconfortul termic va fi în creştere. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri dupã-amiaza. Izolat, în zonele montane şi deluroase vor fi averse şi descãrcãri electrice. Temperaturile maxime vor urca între 29 şi 34 de grade.
Sâmbătă, disconfortul termic se va accentua. Pe litoral şi în depresiuni, maximele vor fi de 28 de grade, iar în Lunca Dunãrii şi în Câmpia de Vest vor ajunge la 35 de grade. Aici, indicele de temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 de unitãţi. După-amiază şi seara, cerul va deveni variabil, cu înnorãri temporar accentuate.
