Miting contra Guvernului

Sute de persoane s-au strâns în Piaţa Victoriei pentru a scanda lozinci împotriva Guvernului. Mitingul a fost organizat de Mişcarea Populară şi, rând pe rând, au luat cuvântul la portavoce reprezentanţii partidului. Mihai Răzvan Ungureanu, Daniel Funeriu şi chiar preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ruxandra Dragomir au fost printre cei care au protestat faţă de nerespectarea condiţiilor statului de drept şi, în special, pentru modificările aduse Noului Cod Penal. Manifestanţii au anunţat că au de gând să protesteze în fiecare zi, dacă asta va duce la înlăturarea actualei guvernări.
viewscnt

Din aceeași categorie