Noi viituri
Nu scăpăm de inundaţii! Iar cele ce ne-aşteaptă ne vor încerca şi mai rău! Poate cea mai importantă veste proastă pe care ne-o dau hidrologii e că, de luni, patru râuri din ţară sunt sub cod roşu: Prut, Oltul Superior, râul Negru şi Homoroade; iar sub cod portocaliu sunt celelalte din nord estul ţării. Vor fi probleme şi în Brăila, Galaţi şi către Deltă, fiindcă Dunărea va creşte periculos de mult şi va ieşi din matcă. Iar de vină pentru umflarea ei şi a celorlalte ape sunt ploile abundente care ne aşteaptă, au spus meteorologii la întâlnirea de azi cu premierul.









