O noua Romanie
Împărţirea administrativ-teritorială a României este păguboasă şi ne mănâncă banii! Asta cred guvernanţii noştri, care se pregătesc să modifice organizarea ţării noastre. Miniştrii îşi doresc o structură mai suplă cu o împărţire pe regiuni, care să elimine instituţia prefectului şi să mai reducă din puhoiul de consilieri locali. România este împărţită în 8 regiuni de dezvoltare, care nu au însă competenţe administrative.Totul se decide acum la nivelul judeţean şi local. Autorităţile cred, însă, că ţara noastră ar merge mult mai bine dacă regiunile ar dobândi statut juridic. Ar dispărea instituţia prefectului, iar numărul de comune ar putea fi micşorat.









