După ce a transformat-o pe fosta iubită, Monica Bârlădeanu într-o actriţă cunoscută, Bobby Păunescu pare să încerce acelaşi lucru şi cu mai tânăra lui soţie, Alice Peneacă. Celebrul regizor a distribuit-o într-un rol în cea mai recentă producţie a sa, "Palatul Pionierilor". Şi se pare că Alice a cam prins gustul actoriei:
"Asta nu ştiu dacă mai urmează, dacă lumea consideră că am avut talentul necesar în acel film, da, poate o să mai urmeze. Mi-ar face mare plăcere, a fost foarte cool experienţa, având în vedere că regizorul a fost soţul meu. Ne-am distrat mult, a fost un film-experiment care e uşor atipic pentru România, pentru că e o comedie, a declarat Alice (sursa Libertatea.ro).
Totodată, top modelul internaţional a mărturisit că Bobby Păunescu este un alt om în timpul filmărilor.
"În viaţa de zi cu zi e cel mai drăguţ din lume, nici nu am voie să zic altceva, iar pe platouri, în timpul filmărilor, nu suntem soţ şi soţie, nu suntem iubiţi, nu suntem rude. Suntem strict regizor şi actriţă", a precizat soţia lui Bobby Păunescu.










