Percheziţii la CFR Cluj

După ce marţi clubul de fotbal CFR Cluj sărbătorea câştigarea Cupei României, astăzi procurorii DIICOT au bătut la uşa clubului, dar şi la locuinţele mai multor persoane din conducere. Procurorii antimafia au făcut cercetări într-un dosar de spălare de bani, evaziune fiscală şi delapidare. Anchetatorii susţin că statul român a fost prejudiciat cu aproape 9 milioane de euro. Banii au fost obţinuţi de CFR Cluj în urma participării în Liga Campionilor. Suma importantă a fost transferată din patrimoniul clubului de fotbal în contul unor firme off-shore din Cipru şi din Insulele Seychelles. Totul, în urma unui plan bine pus la cale pentru a fi pierdută urma banilor. În dosar sunt vizaţi preşedintele clubului, Iuliu Mureşan, dar şi fostul patron al CFR Cluj, Arpad Paszkany. Ambii dau explicaţii procurorilor DIICOT.

viewscnt

Din aceeași categorie