Pericolul pestei porcine africane

E panică la Suceava din cauza pestei porcine africane din Ucraina! Boala ar putea ajunge extrem de repede şi în România.

Autorităţile din judeţul Suceava sunt în alertă după ce la nivel european, dar mai ales în Ucraina, s-au semnalat, în ultimele luni, mai multe cazuri de pestă porcină africană. La jumătate de an de la ultimele şi cele mai îngrijorătoare cazuri confirmate în două regiuni din Ucraina, Directia Sanitar-Veterinară Suceava a convocat în şedinţă Centrul Local de Combatere a Bolilor Suceava. Autorităţile consideră că riscul pentru introducerea virusului pestei porcine africane este ridicat la un grad fără precedent si se impune întărirea măsurilor de prevenire a bolii. Sunt vizaţi crescătorilor de porci din sectorul comercial şi din gospodării, medicii veterinari, gestionarii fondurilor de vânătoare, administraţiile centrale şi locale. Cel mai mare risc, în momentul de faţă, pentru răspândirea virusului pestei porcine africane îl reprezintă animalele crescute şi puse în vânzare din gospodării, însă un risc major de propagare a virusului îl reprezintă şi mijloacele de transport pentru animale vii către şi dinspre Federaţia Rusă, Belarus şi Ucraina. Pesta porcină africană este o boala infecţioasa produsă de un virus foarte rezistent în mediu şi alimente, afectează porcii, evoluează acut cu febră şi duce la moartea animalelor afectate într-un timp foarte scurt.

viewscnt

Din aceeași categorie