Producţia turcească “Putere şi Glorie” este difuzată, în România, de Prima TV, în fiecare săptămână, de luni până miercuri, de la orele 21:00.
„Putere şi Glorie” este una dintre cele mai mari producţii turceşti din ultima vreme, care s-a bucurat de aprecierea telespectatorilor încă de la primul episod şi a devenit un adevărat succes internaţional, fiind vândută în peste 20 de ţări.
La acest serial, difuzat în România de Prima TV, au lucrat mii de oameni, printre care 30 de actori în roluri principale şi secundare, 1000 de figuranţi, 250 de persoane în echipa de producţie, la care se mai adaugă 60 de oameni care s-au ocupat de scenografie şi decoruri. Partea de documentare s-a făcut pe parcursul a 10 luni, înainte de începerea filmărilor, dintre care 5 luni consilierii istorici au lucrat cot la cot cu scenariştii.
Din echipa de producţie au mai făcut parte şi doctori veterinari care s-au ocupat de animalele din tribul Kayî, cel din care s-a desprins eroul Ertugrul care a clădit Turcia de azi. Cei 25 de cai folosiţi pentru scenele de luptă au fost antrenaţi timp de 3 lunide specialişti.
Şi actorii s-au pregătit intens, s-au documentat despre tradiţiile vremii, au învăţat să călărească şi să mânuiască armele. Pentru rolul Ertugrul, actorul Engin Altan Duzyatan a luat lecţii de echitaţie, a învăţat cum să aprindă focul, cum să mânuiască sabia şi cum să tragă cu arcul. Întrebat cum i se pare că era viaţa în secolul XIII, interpretul lui Ertugrul a mărturisit că foarte grea.
Dacă vreţi să vedeţi cât de bine a recreat echipa de producţie atmosfera din podişul Anatoliei din secolul XIII, nu rataţi “Putere şi Glorie”, o producţie cu succes internaţional, de luni până miercuri, de la ora 21:00, la Prima TV.














