Incendiu de proporţii la un restaurant din Capitală. Localul, aflat în parcul Orăşelul Copiilor, a ars ca o torţă în urma unui incendiu izbucnit de la mansardă. Alerta a fost dată în jurul orei 7 chiar de angajaţii restaurantului care au venit să deschidă localul. 11 autospeciale de pompieri s-au chinuit mai bine de două ore să stingă flăcările uriaşe care se ridicau din structura de lemn a clădirii. Prima ipoteză cu privire la cauza izbucnirii incendiului este producerea unui scurt-circuit undeva în zona mansardei. Urmează ca poliţiştii criminalişti să efectueze acum o cercetare la faţa locului pentru a stabili, cu certitudine, cauza incendiului. Din fericire nimeni nu a fost rănit.










