Romania ca un patinoar
Iar ne-a luat vremea prin surprindere!!! N-a fost viscolul, de această dată, ci o ploaie îngheţată care a pus stăpânire pe tot sudul ţării, inclusiv pe capitală.
Pietonii s-au izbit de pământ cât ai clipi în timp ce se chinuiau să păşească pe trotuarele transformate-n sloiuri de gheaţă. N-a fost o zi uşoară nici pentru şoferi. Autostrada Soarelui a fost închisă câteva ore, între Bucureşti şi Lehliu, iar acolo unde n-a ajuns niciun utilaj de la deszăpezire s-au produs numai nenorociri. Pe un drum... EUROPEAN din Mehedinţi, nouă tiruri încărcate cu animale au fost implicate într-un accident în lanţ, iar la Târgu Jiu, un autocar în care se aflau 40 de persoane s-a răsturnat.









