România va găzdui 6000 de refugiaţi
S-au luat decizii categorice la nivel european în privinţa repartizării sutelor de mii de refugiaţi care au luat cu asalt Europa. De ce i-a fost teamă n-a scăpat nici România, care ar urma să primească în acest an 4.180 de persoane, iar anul viitor încă două mii! Iar dacă nu-i vrem va trebui să plătim amenzi uriaşe. "În realitate, nu e un număr atât de mare şi cu siguranţă putem gestiona cu uşurinţă situaţia" - a fost reacţia neaşteptată a preşedintelui Klaus Iohannis care până nu de mult spune că ţara noastră nu se poate ocupa de atâţia refugiaţi. "N-avem experienţa necesară pentru a-i integra în societate" a declarat premierul Victor Ponta.










