Salvată de la înec

Operaţiune dramatică de salvare a unei femei, din apele râului Argeş, care a căzut de pe un pod direct în apa rece ca gheaţa. Câţiva localnici, martori la întreaga scenă, au fost cei care au alertat autorităţile. Femeia a fost scoasă din vâltoare de pompieri şi preluată de medicii de la ambulanţă, în stare avansată de hipotermie.

Martorii spun că femeia, din localitatea argeşană Mălureni, a căzut în râu în momentul în care încerca să traverseze un pod.

O doamnă a văzut când s-a aruncat de pe pod, s-a aruncat în râu. Acea doamnă a văzut şi adat telefon la poliţie.

E adânc. E apa mare, aici.

Alertaţi, pompierii au ajuns imediat la faţa locului. Cu ajutorul unei bărci pneumatice, ei au ajuns la femeie şi au scos-o din apa rece. Din fericire, ea a rămas agăţată în crengile unui copac.

Mai sus, mai în amonte, mai în amonte, mai sus de ea şi vă aduce curentul lângă ea 03.46

MĂDĂLINA EPURE, ISU Argeş - Un echipaj cu barca pneumatică a intervenit pentru salvarea unei femei căzute în râul Argeş. Aceasta se ţinea la suprafaţă de nişte crengi. S-a intervenit foarte greu, curenţii erau foarte mari.

Femeia a fost scoasă din râu şi transportată la un echipaj de terapie intensivă mobilă, apoi, în stare avansată de hipotermie, ea fost dusă la spital.

MARIUS PASCU, medic Terapie Intensivă Mobilă - Pacienta e stabilă. Deocamdată nu putem comunica cu ea. O să vedem după evaluarea ulterioară dacă descoperim şi altel leziuni traumatice, pentru că se pare că a sărit în apă de la o înîlţime de câţiva metri.

Femeia, în vârstă de 57 de ani a lucrat întreaga viaţă contabil la o cooperaţie, însă de aproximativ cinci ani a rămas fără loc de muncă. Din cauza problemelor acumulate în timp, a picat într-o depresie puternică şi de câţiva ani se află sub tratament psihiatric. Este căsătorită şi are o fiică, al cărei soţ a decedat electrocutat.

viewscnt

Din aceeași categorie