Spiderman, în vizită la “Copiii spun lucruri trăsnite”

Spiderman, în vizită la “Copiii spun lucruri trăsnite”
Maura Beica este din Târgul Mureş şi este cea mai mare fană a lui Spiderman. Fetiţa are pereţii camerei pictaţi cu scene din serialul preferat, Omul Păianjen fiind omniprezent în dormitorul micuţei. Mai mult decât atât, ea are şi costum de Spiderman şi a învăţat chiar să se caţăre precum eroul ei.
 
Când a venit la preselecţiile pentru emisiunea “Copiii spun lucruri trăsnite”, Maura le-a povestit celor din echipa de producţie toate acestea şi i-a rugat să-i aranjeze o întâlnire cu Spiderman.
 
Şi pentru că a convins că face parte din categoria copiilor care spun lucruri trăsnite, fetiţa a fost selectată să participe la show-ul de la Prima TV. Astfel, la filmari, Maura a avut parte de o surpriză. Spiderman a venit să o cunoască pe cea mai mare fană a sa. Sub costumul omului păiajen se ascundea însă Florian Ghimpu, prezentatorul emisiunii.
 
Foarte atentă la detalii, Maura a avut dubii în ceea ce priveşte autenticitatea personajului. Florian a făcut faţă cu brio situaţiei şi a convins-o pe Maura că este adevăratul Spiderman.
 
La finalul întâlnirii, fetiţa a fost declarată oficial “Cea mai mare fană Spiderman din Târgul Mureş, Ardeal şi Ţara Românescă” şi a fost numită “Spiderfetiţa”.
 
Dacă vreţi să vedeţi cum a decurs întâlnirea dintre Maura şi Spiderman şi de ce nu a crezut de la început în autenticitatea Omului Păianjen, aflaţi urmărind “Copiii spun lucruri trăsnite”, marţi, 13 noiembrie, de la ora 20:30, la Prima TV.
 
viewscnt

Din aceeași categorie