O anchetă jurnalistică scoate la iveală o situaţie extrem de îngrijorătoare! Spitalele din România sunt adevărate bombe bacteriene cu ceas! Şi asta din cauza soluţiilor folosite pentru dezinfectare! Nu mai au niciun efect, pentru că sunt foarte diluate. Mai exact, conţin substanţă activă chiar de nouă ori mai puţin decât scrie pe etichetă, iar diferenţa între ambalaj şi conţinut nu a fost niciodată verificată de autorităţi, care au luat de bune specificaţiile chimice întocmite de producător.
În propria ei prezentare, compania care frunizează dezinfectanţii spune că aprovizionează cu produse de calitate peste 350 de spitale şi că soluţiile sale sunt folosite în peste 2.000 de săli de operaţie. În fapt, marfa ar conţine substanţa activă cu mult diminuată, de trei ori şi chiar de nouă ori mai puţină decât scrie pe etichetă. Astfel, toţi chirurgii care se spală pe mâini înainte de operaţie, toate mesele de operaţie şi practic toate suprafeţele care ar trebui să fie fără urmă de bacterie sau de microbi ar rămâne de fapt... contaminate. Asta deoarece un dezinfectant diluat la maxim nu are mai niciun efect.
Compania a reacţionat acuzându-l pe autorul anchetei de falsificarea documentelor publicate, de faptul că ar fi dorit să facă un articol defăimător în care ar fi utilizat informaţii nereale şi că interviul cu şeful companiei ar fi fost trunchiat. Din aceste motive, a anunţat, într-un comunicat, că se va adresa justiţiei.
Problema cea mai gravă este însă că autorităţile nu fac probe de laborator ca să vadă ce anume cumpără spitalele. Singurul lucru pe care îl fac după emiterea avizului este să compare cifrele scrise pe etichetă cu cele din aviz, fără să conteze, însă, şi ce este cu adevărat în sticle. De această analiză se ocupă Comisia de Biocide, coordonată de Centrul de Monitorizare a Riscului din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică. Iar tocmai această instituţie atât de importantă în acest scandal nu vrea să declare nimic pe această temă şi aruncă mingea în curtea ministerului Sănătăţii.
PATRICIU ACHIMAS-CADARIU, ministrul sanatatii - Toate aceste lucruri vor trebui investigate si aflat exact care este situatia de fapt, daca au fost folosite si care sunt consecintele in fiecare caz. Evident, este inacceptabil.
Principalul frunizor de dezinfectanţi a avut în 2015 o cifră de afaceri de 5 milioane de euro numai din vânzarea acestor soluţii. Iar după tragedia din clubul Colectiv, comenzile au crescut. De exemplu, doar Spitalul Universitar din Bucureşti a semnat un contract de 600.000 de euro. Ceea ce nu au ştiut şefii spitalelor este că se pare că ar fi cumpărat, de fapt, apă chioară ambalată frumos, care doar părea o soluţie profesionistă de curăţare.
CĂTĂLIN TOLONTAN, jurnalist, realizatorul anchetei - Avem o sursa care ne-a furnizat doua retetatre ale celui mai mare prod care livra subsrtante care erau diluate. Aceasta afirmatie nu a fost pana la aceasta ora negata in mod ferm de catre aceasta firma, care spune doar ca acele retetare era flosite pe un format mai vechi.
Iar toate acestea se întâmplă în România, care este deja considerată ţara europeană în ale cărei spitale se află cele mai rezistente bacterii agresive, rezistenţă pe care şi-au putut-o construi şi din cauză că soluţiile folosite la dezinfecţie au fost atât de slabe încât, în loc să elimine bacteriile nosocomiale, nu au făcut decât să le antreneze pentru a rezista oricăror soluţii de curăţare.
CĂTĂLIN TOLONTAN, jurnalist, realizatorul anchetei - Statul roman, prin nici o autoritate a sa, nu controleazain laborator, chimic, substantele care sunt folosite in spitale, pentru dezinfectare: in salile de operatii,substantele folosite de chirurgi pentru a se spala pe maini, substantelecu care se spala pe jos… toate substantele. Nu exista nici o singura analiza de laborator facuta in ultimii ani de catre statul roman pentru aceste substante.
Autorităţile au fost luate prin suprindere de datele furnizate de ancheta jurnalistului Cătălin Tolontan de la Gazeta Sporturilor, iar primele măsuri au fost anunţate. Este de aşteptat ca efectele să nu se producă, însă, prea curând. Până atunci, chiar dacă intraţi într-un spital ca medic sau ca pacient, de azi încolo bine ar fi să nu vă bazaţi prea tare pe soluţiile dezifectante folosite.










