Sub amenintarea pumnului

România este ţara în care bolnavii ajung să ameninţe medicii sau chiar să-i lovească, pentru a primi mai repede îngrijiri medicale. Statisticile oficiale arată că majoritatea cadrelor medicale a fost agresată de pacienţi sau de rudele acestora cel puţin o dată. Iar în cele mai grave cazuri, doctorii au avut nevoie de intervenţii chirurgicale. O lege veche de 4 ani pedepseşte astfel de agresiuni cu până la 12 ani de închisoare. Însă până acum nimeni nu a fost condamnat, pentru că medicii nu raportează violenţele de teamă.

viewscnt

Din aceeași categorie