Tupeu fără limită

Tupeu fantastic a avut un tânăr din Focşani care, fără să aibă permis de conducere, s-a urcat băut la volan şi-a gonit cu poliţia pe urme, prin oraşul aglomerat. Maşina lui a atras atenţia agenţilor pentru că, în locul plăcuţelor de înmatriculare, avea nişte cartoane. Oamenii în uniformă i-au făcut semn să oprească, dar individul a accelerat şi a încerat să dispară. Atunci a pornit o cursă ca-n filme care s-a încheiat prost pentru şoferul tupeist: a derapat şi-a ajuns în şanţ. Când i-au cerut să se legitimeze, poliţiştii s-au văzut nevoiţi să-l scoată cu forţa din maşină, fiindcă devenise recalcitrant şi refuza să colaboreze. L-au încătuşat şi-au reuşit, astfel, să-i facă alcooltestul. Avea aproape 0.7 miligrame alcool pur în aerul expirat. Acum ar putea sta până la patru ani după gratii.
viewscnt

Din aceeași categorie