Un parteneriat dificil

Parteneriat şi rivalitate. Cu aceste două cuvinte poate fi caracterizată relaţia dintre Uniunea Europeană şi China. Schimburile economice bilaterale aduc beneficii importante. Pe de altă parte, însă, nu lipsesc suspiciunile şi chiar acuzaţiile reciproce, care erau cât pe ce să ducă la un război comercial. La recentul summit China-Uniunea Europeană, care a avut loc la Beijing, cele două părţi au dat un semnal important că, în numele interesului reciproc, sunt mai aproape de un compromis.
viewscnt

Din aceeași categorie