Vantu l-a favorizat

Sorin Ovidiu Vântu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat că l-a favorizat pe Nicolae Popa! Concret, anchetatorii au stabilit că Vântu i-a trimis lui Popa 70 de mii de euro pe vremea când fostul director Gelsor se afla în Indonezia. Astfel, el l-a ajutat să se ascundă de autorităţile indoneziene, care-l căutau pentru a-l extrăda în România. Popa era condamnat la 15 ani de închisoare pentru fraudă, în legătură cu prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii. Decizia luată azi de magistraţii Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, ea putând fi contestată cu recurs la Curtea de Apel. Este a doua condamnare pe numele lui Sorin Ovidiu Vântu. Momentan, el este încarcerat ca urmare a unei pedepse de un an de detenţie pentru şantaj.
viewscnt

Din aceeași categorie