Victimele proxeneţilor

Vândute pe 10.000 de Euro şi obligate să se prostitueze luni în şir. Este coşmarul pe care l-au trăit până ieri, două românce, în Italia. Fetele, în vârstă de 20 ani, au fost atrase în peninsulă de un conaţional care le-a promis că le va găsi locuri de muncă. Odată ajunse acolo, tinerele au fost însă vândute unor albanezi care le-au închis într-o casă din Vicenza şi le-au forţat să întreţină relaţii intime cu o mulţime de bărbaţi. Totul a ieşit la iveală datorită unui client, care a alertat poliţia. Doi români şi doi albanezi au ajuns în mâinile carabinierilor şi sunt acuzaţi de sechestrare de persoane, facilitarea şi exploatarea prostituţiei.
viewscnt

Din aceeași categorie