Voltaj, concert simfonic

Trupa Voltaj va susţine un concert inedit la Cluj-Napoca. Hiturile formaţiei vor fi interpretate alături de o orchestră simfonică, iar toate încasările vor ajunge la victimele din Colectiv. Călin Goia ne-a povestit mai multe despre proiect.

Băieţii de la Voltaj repetă de zor pentru concerul "Din toată inima Simfonic" pe care-l vor susţine pe 3 decembrie, la Cluj Napoca. Însă nu singuri, ci alături de orchestra Simona Strungaru Symphonics formată din 45 de muzicieni.

Va fi cea mai mare producţie a unei trupe româneşti. Există foarte multe aparate, unele care nu s-au mai folosit în niciun spectacol în România, va exista şi un cor la un moment dat. În afară de orchestra simfonică vom fi vreo 80 pe scenă în acel moment. Va fi un spectacol cu totul şi cu totul special şi foarte important este că toate încasările obţinute din acest spectacol vor pleca, prin intermediul Crucii Roşii, către victimele din clubul Colectiv.”

Spectatorii vor avea ocazia să audă hiturile formaţiei cântate într-o manieră deosebită.

Vom cânta multe piese vechi, multe piese noi, toate într-un sound puţin schimbat datorită orchestrei şi în plus faţă de concertul de la Bucureşti, pentru că acest concert l-am făcut şi în 16 octombrie la Sala Palatului, la Cluj Napoca vor mai exista nişte surprize speciale pentru cei de acolo.”

Însă până la vară mai este mult şi bine. Iar Crăciunul se apropie cu paşi repezi, aşa că am fost curioşi să aflăm care sunt planurile băieţilor.

Cozonac, sarmale, familie.Da. Ajungem pe la Oliver şi sărbătorim în familie. Şi Moş Crăciun. Mult Moş Crăciun. Aşteptăm multe cadouri sub brad, dar în primul rând sănătate ceea ce vă dorim şi vouă. Crăciunul de obicei aşa ni-l petrecem, în familie şi abia de Revelion suntem din nou pe scenă.”

viewscnt

Din aceeași categorie