Week-end-ul dragostei

Aşteptată cu sufletul la gură de unii, contestată de alţii, ziua îndrăgostiţilor, sau Valentine's Day în varianta consacrată, se apropie cu paşi repezi. Mâine şi poimâine sunt ultimele două zile în care mai puteţi pregăti surprize şi cadouri pentru persoana iubită. Şi aveţi de unde alege! Petreceri tematice, târguri de cadouri, sesiuni de shopping, căsătorii ad-hoc sau expoziţii cu vânzare... toate acestea îi aşteaptă pe "îndrăgostiţi" în acest sfârşit de săptămână în Bucureşti. Comercianţii s-au pregătit cu sute de cadouri, cluburile şi barurile vor fi în ton cu "evenimentul" iar artiştii sunt pregătiţi să îi încânte pe cei amorezaţi. Dacă sunteţi totuşi de partea celor care nu suportă această sărbătoare, e bine să ştiţi că patronii de localuri au luat în calcul şi această variantă. Aşa că vor organiza petreceri anti-valentine. Ţara noastră este printre singurele din lume care are două sărbători ale dragostei în aceeaşi lună.
viewscnt

Din aceeași categorie