FoodPro Preloader

Prezentatorii știrilor Focus arată cât de bine știu să gătească într-o ediție specială a emisiunii Mama mea gătește mai bine

În ultima ediție din acest an a show-ului culinar Mama mea gătește mai bine, telespectatorii sunt invitați să urmăreasca două echipe venite în emisiune pentru a sărbători 20 de ani de Prima TV. Este vorba de cei care sunt la pupitrul știrilor Prima TV: Livia Graur – prezentatoarea Focus 14.00 și 16.30 și Marius Saizu prezentatorul Focus în fiecare week-end și realizatorul emisiunii Dosarele DNA. “Adversarii” lor au fost cei care aduc, de luni până joi, știri mondene pe micul ecran, prezentatorii Focus Magazin, Diana Bart și Alexandru Constantin.

Cei 4 s-au distrat de minune, au fost emoționați și provocați de competiția care a pus pe jar atâția concurenți de-a lungul anilor. Livia Graur spune că: “La filmări m-am distrat pe cinste, am râs copios mai ales când mi s-a stricat mixerul și am ajuns să prepar frișca numai cu o spatulă!” În schimb, Marius Saizu, om de știri de mai mult de 15 ani, s-a bucurat că a răspuns acestei provocări: “A fost emoționant, provocator, iar cei mai buni au câștigat! Am fost puțin stresat de faptul că totul era contracronometru. Mă bucur că am participat la acest show culinar și sunt convins că data viitoare o să fie mai bine.”

 

Diana Bart, frumoasa prezentatoare a știrilor mondene Focus Magazin de la Prima TV, s-a distrat și ea foarte tare alături de colegul ei, Alexandru Constantin: “A fost o zi delicioasă la Mama mea gătește mai bine! Nici n-am simțit că a fost o competiție, atmosfera a fost extrem de relaxată”. În acest timp, Alexandru Constantin s-a simțit pus pe șotii dar și pe a face o treabă cât mai bună în bucătărie: “În familia Prima TV, atmosfera de la filmări e mereu ca cea de acasă. Suntem puși pe treabă, dar și pe șotii. În acest caz, cu atât mai mult cu cât am fost “la concurență” cu ai noștri colegi de la știri. Ne-am simțit bine, am gătit, am mâncat, am petrecut o zi ca de sărbătoare.”

 

Tensiunea a existat în timpul emisiunii, deoarece pregătirea preparatelor s-a desfășurat contra cronometru, dar ambele echipe au reușit să se mobilizeze și s-au străduit să gătească un preparat cât mai gustos pentru a-l impresiona pe juratul Horia Vîrlan.

 

Deși cuprinși de entuziasm, de bunădispoziție și râzând în hohote, niciuna dintre cele patru vedete nu a uitat scopul pentru care se află în competiție. Sub îndemnul Crede în bine, prezența celor patru în platoul Mama mea gătește mai bine s-a aflat sub auspiciul unei fapte bune. Banii obținuți de echipa câștigătoare au fost direcționați către o familie din Hunedoara care a reușit să țină piept tuturor problemelor cu care viața îi încearcă. Doi părinți au luptat ani de-a rândul pentru a-și face copilul bine, de când un diagnostic necruțător, paralizie cerebrală, le-a spulberat visurile. Ei au ales să meargă mai departe și cunoscând eforturile pe care părinții copiilor diagnosticați cu acest handicap trebuie să le facă, ei au reușit să înființeze în Hunedoara un centru de recuperare destinat copiilor care suferă de paralizie cerebrală.

Povestea familiei din Hunedoara este una rar întâlnită, iar acești oameni merită toata aprecierea noastră și, de asemenea, fiecare ajutor material pe care cineva îl poate oferi este binevenit.

 

Puteți urmări ediția de sărbătoare a emisiunii Mama mea gătește mai bine, duminică, 17 decembrie, de la ora 19.30. Livia Graur și Marius Saizu alături de Diana Bart și Alexandru Constantin vă vor oferi distracție pe cinste în încercarea lor de a-l impresiona pe maestrul culinar, Horia Vîrlan!

Comentarii

ADAUGA COMENTARIU