Bucureştiul, capitala aerului poluat

De câte ori v-aţi gândit la aerul pe care-l respiraţi zilnic? Ştiaţi că normele admise sunt depăşite în unele zone ale ţării chiar şi de 3 ori? Bucureştiul deţine acest record negativ. Cu toate acestea, poluarea ajunsă la cote alarmante pare să nu însemne mare lucru pentru autorităţi.   
 
Avem planuri măreţe cu finalitate peste zeci de ani, iar între timp, tot mai mulţi dintre noi ajungem la doctor. În ultimul an, a crescut numărul celor care suferă de boli de plămâni sau alte afecţiuni respiratorii. Locuitorii Bucureştiului inspiră zilnic resturile gazoase şi cancerigene emise de automobilele din oraş, inhalând lunar… sute de tone de praf. Poluarea industrială şi fonică, traficul auto, emisiile de dioxină, precum şi reducerea drastică a spaţiilor verzi, toate acestea continuă să deterioreze mediul şi sănătatea locuitorilor din marile oraşe.    

Care este primul lucru pe care îl putem face pentru a ameliora situaţia actuală? Aflaţi astăzi, de la reporterii Focus, în campania „Stop indiferenţei! Bunul simţ salvează vieţi”, de la ora 18:00, numai la Prima TV.
 
Daca aveţi imagini şocante cu zone poluate din România sau aveţi de semnalat probleme de mediu, nu ezitaţi să ne contactaţi la adresa stopindiferentei@primatv.ro sau la numărul de telefon 0731.496.369. 
Cele mai bune fotografii sau clipuri video vor fi difuzate in cadrul jurnalului Focus.
viewscnt