Mare crai în libertate, Cristi Borcea pare să fie un cuceritor şi în arest. Se pare că vizitele celor două soţii, fosta Mihaela şi actuala Alina, nu i-au fost de ajuns.
Potrivit România TV, omul de afaceri ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o asistentă de la spitalul Penitenciarului Poarta Albă, unde a fost internat în mai multe rânduri pentru probleme de sănătate.
În salonul în care fusese internat Cristi Borcea s-au găsit mai multe sticle de whiskey şi haltere, deşi este cunoscut faptul că afaceristul are probleme cardiace şi chiar a fost supus unei operaţii pe cord.
În consecinţă, conducerea închisorii a făcut controale şi a luat măsuri drastice. Salonul, pe care Borcea l-a transformat în cuibuşor de nebunii, este acum sigilat, iar omul de afaceri a fost mutat într-o celulă. Ancheta continuă, iar conducerea penitenciarului a decis impunerea de noi restricţii tuturor deţinuţilor.
Sursa foto: Facebook









