De ziua lui, Grig Chiroiu a desfăcut şampania ca Napoleon

De ziua lui, Grig Chiroiu a desfăcut şampania ca Napoleon

Mare petrecere, mare la studiourile Prima TV! Trăsnitul Grig Chiroiu şi-a sărbătorit ziua de naştere alături de colegi şi familie.


Născut pe 7 februarie, Grig Chiroiu şi-a aniversat ziua de naştere mai devreme cu o zi, la studiourile Prima TV, alături de cei dragi.

Ne-am reunit cu toţii şi a fost exact ceea ce mi-am dorit. Cei care au fost azi alături de mine, formează familia mea extinsă. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că s-a întâmplat aşa”, a spus Grig.

Meniul a fost unul tradiţional românesc, din care nu au lipsit şoricitul, brânza şi ceapa, dar nici friptura caldă şi gustoasă. Băutura a fost din plin, iar şampania şi tortul aniversar au încununat petrecerea.

Ca de fiecare dată, tortul a fost făcut de colegul Gogoaşe, care este foarte priceput. Fiecare tort făcut de el transmite un mesaj, printr-o figurină din marţipan. De această dată mesajul a fost că şi la o vârstă foarte înaintată, voi fi cu camera de filmat lângă mine, gata de filmare”, a povestit Grig.

Tortul a fost făcut din mus de ciocolată, mus de lapte caramel şi jeleu de vişine. Constantin Zamfirescu alias Gogoaşe a dat detalii despre prepararea tortului. „Eu şi soţia mea lucrăm în echipă. Ea se ocupă de blat şi creme, iar eu de aspect. Toată partea decorativă am făcut-o în mai puţin de 24 de ore. Figurina de pe tort îl întruchipează pe Grig mult mai în vârstă, dând comenzi pentru episodul 222222. Să dea Domnul să ajungem la episodul 222222 şi îi urez tot de atâtea ori „La mulţi ani!” 

Momentul deschiderii şampaniei a fost unul cu adevărat special. Pentru prima dată, Grig a făcut sabrare, a desfăcut sticla cu o sabie. „Sabrarea este o tehnică specială din vremea lui Napoleon. Când se întorceau de la luptă, cavalerii desfăceau sticlele de şampanie direct cu sabia. Nu este un procedeu complicat, dar nici foarte simplu. Trebuie să ai curaj. Mă bucur că mi-a reuşit din prima şi nu doar o dată, ci de două ori. Înseamnă că suntem pe drumul cel bun”, a spus Grig.

Sărbătoritul a primit şi o mulţime de cadouri din partea apropiaţilor, iar familia i-a dăruit o sticlă de coniac franţuzesc, produs în anul naşterii sale, respectiv 1970.
viewscnt