Actriţa americană Robin Wright s-a despărţit de partenerul ei, actorul Ben Foster, cu care s-a logodit în urmă cu aproape un an.
În ianuarie, Robin Wright, în vârstă de 48 de ani, a anunţat că se logodise cu Ben Foster şi a arătat presei noul ei inel de logodnă. Potrivit tabloidului Us Weekly, Robin Wright a fost aceea care a decis să se despartă de logodicul ei, care este cu zece ani mai tânăr decât ea.
Robin Wright filmează în prezent pentru al treilea sezon al serialului "House of Cards". În weekend, actriţa călătoreşte cu avionul la Los Angeles, pentru a fi alături de copiii ei, Dylan, în vârstă de 23 de ani, şi Hopper Jack, în vârstă de 21 de ani, pe care îi are cu fostul ei soţ, Sean Penn.
În această perioadă, Ben Foster joacă în noul spectacol de teatru "A Streetcar Named Desire", pus în scenă de Benedict Andrews, la Londra.









