Distractia in comunism

Aveau peşte din sticlă şi mileu pe televizorul din casă, se parfumau cu Farmec, şi se rădeau cu spumă Bob. Colecţionau etichetele ciocolatelor pe care le mâncau, beau cico, brifcor, ori Quik-cola fără să le pese de E-uri şi concentraţia de carbon. Îşi ţineau muzica pe vinil, norocoşii aveau magnetofoane, şi-şi tratau durerea de spate cu alifia... Templul Raiului. Aveau oracole, cataloage Nekerman, biciclete pegas, blugi şi adidaşi cumpăraţi pe sub mână. Purtau tricoul îndesat în pantaloni bufanţi, din stofă, ascultau Pheonix, Semnal M şi ABBA, dar habar n-aveau că se va naşte peste ani... celebra doamnă GAGA. Cam acesta-i peisajul din tinereţea bunicilor de astăzi: cei care-şi tratau oboseala cu nechezol, şi vedeau whisky... doar în serialul Dallas. Erau însă clienţii discotecilor de altă dată.
viewscnt