Femeile deţin puterea, la Playtech, de 1 Martie

Femeile deţin puterea, la Playtech, de 1 Martie

Prezentatorul emisiunii, Lucian Popescu, întâmpină primăvara cu Cristina Bazavan şi Raluca Porumbacu, în prima ediţie din martie, de la ora 12:30, la Prima TV.

 
Duminică, de Mărţişor, emisiunea Playtech dă puterea reprezentatelor sexului frumos. Invitatele lui Lucian Popescu vor demonstra, prin talent şi cunoştinţe, că tehnologia stă la degetul mic şi delicat al femeii.
 
Designerul Raluca Porumbacu va avea pe mână două tablete, una dedicată graficienilor şi una normală, pe care-şi va încerca aptitudinile de ilustrator. Rezultatele spectaculoase îi vor uimi pe prezentatorul Lucian Popescu şi expertul playtech.ro Octavian Palade, care-şi vor reevalua cunoştinţele de grafică şi design.
 
Până când cea de a doua invitată va intra în platoul emisiunii, timpul va fi măsurat de trei ceasuri inteligente. Elementul comun este sistemul de operare, Android Wear, dar ceea ce le diferenţiază le face foarte atrăgătoare.
 
Cele mai bune trei aplicaţii pentru femei vor fi prezentate de jurnalista Cristina Bazavan, în timp ce prezentatorul emisiunii va căuta alte trei, dar pentru bărbaţi. Cine câştigă? Cei care, duminică, 1 martie, vor urmări emisiunea Playtech, de la ora 12:30, la Prima TV.
viewscnt