Actorul american de comedie Andy Dick a fost arestat săptămâna trecută la Los Angeles, şi eliberat pe cauţiune sâmbătă, după ce ar fi furat un colier, în valoare de 1.000 de dolari de la gâtul unui bărbat.
Andy Dick, în vârstă de 48 de ani, a fost arestat la Hollywood sub acuzaţia de furt, dar a fost eliberat sâmbătă după ce a plătit o cauţiune de 25.000 de dolari. O audiere în acest caz urmează să aibă loc pe 4 decembrie.
Familia lui Andy Dick a refuzat să comenteze, iar avocatul actorului nu a răspuns solicitărilor presei.









