Lady Gaga a dezvăluit într-un interviu recent că bunul ei prieten Elton John este persoana care a ajutat-o să-şi învingă dependenţa de alcool şi droguri.
Artista americană, care este şi naşa de botez a celor doi fii ai starului britanic, a înţeles că are nevoie de ajutor atunci când, aflată într-o stare de ebrietate avansată, a leşinat pe peluza din faţa casei iubitului ei, Taylor Kinney, la nunta fratelui acestuia.
" Era o ocazie specială, iar eu am făcut lucruri prosteşti pentru că eram dependentă. Dependenţa te face să nu mai ai simţul raţiunii", a dezvăluit cântăreaţa americană pentru tabloidul britanic The Sun.
După acel incident, bunul ei prieten Elton John, care s-a confruntat la rândul lui vreme de mulţi ani cu dependenţa de droguri şi de alcool, a contactat-o pe vedeta americană şi a îndemnat-o să renunţe imediat la marijuana.









