Meteo

Revin ninsorile şi vântul începe să sufle cu putere. ANM a emis o informare meteo de precipitaţii şi vânt, de joi noaptea de la ora 2 şi până vineri la ora 16. Va ninge în Transilvania, în Oltenia şi în nordul Moldovei, iar la munte va ninge viscolit şi se va depune strat consistent de zăpadă în Făgaraş, în Bucegi şi în zona Carpaţilor de Curbură. În schimb, vor predomina ploile în sud şi în sud-est, unde şi vântul va sufla cu până la 55 de km-h la rafală. La munte şi pe litoral va bate şi mai tare.
viewscnt