Meteo
Se pare că toamna... e ca vara. Vremea foarte caldă ne-a pus şi astăzi la încercare, deşi e mijloc de septembrie. Colega mea de la Meteo, Lili Braga, a venit şi în această seara cu mai multe informaţii. Bună seara, Lili. Mai putem vorbi, în continuare, despre caniculă??
Bună seara, Cristina. Eu sper ca astăzi să fie ultima dată când mai pomenim canicula... în acest an. Temperaturile de 35 de grade înregistrate astăzi în mai multe localităţi din sudul şi sud-estul ţării, aduc din nou în discuţie canicula. În aceste regiuni am avut cu aproape 10 grade mai mult decât ar trebui în această perioadă. Pe de altă parte, în restul ţării vremea s-a răcorit, au fost şi câteva ploi. Urmează ca în următoarele două zile temperaturile să scadă - treptat - şi în sudul şi sud-estul ţării. Cu toate acestea, vremea nu reuşeşte să ajungă la normalul termic, adică la valori de cel mult 26 de grade. Cât de cald va fi în continuare, vă spun la Meteo. Vă aştept atunci cu mai multe detalii.









