Povestea nemuritoare a blugilor: cum au ramas in trend de mai bine de 250 de ani

Povestea nemuritoare a blugilor: cum au ramas in trend de mai bine de 250 de ani
O femeie deţine, în medie, zece perechi de jeanşi, arată un studiu al britanicilor. Aceasta este şi una dintre explicaţiile faptului că pantalonii au rămas în trend de mai bine de 250 de ani.

Evazaţi, skinny, drepţi, băieţeşti, elastici, albastru indigo, gri, alb, roz, cu broderie, tăiaţi, cu capse. Indiferent de culoare şi model, blugii sunt o piesă nelipsită din garderoba oricărei persoane, fără a ţine cont de sex sau de preferinţe în materie de modă.

Puţini ştiu însă că istoria acestor pantaloni a început în urmă cu jumătate de secol, în Italia, la Genova. Termenul de „blue-jeans" vine de la francezul „bleu de Genes" - „albastru de Genova" -, care era o ţesătură din lână şi bumbac. Istoria termenului este însă controversată, alţii ducând originile denimului în Franţa sfârşitului de secol XVI, unde era folosită o ţesătură denumită „serge de Nîmes", adică „stofă din oraşul Nîmes".

Aceasta era însă un amestec de mătase şi lână, compoziţie care îi face pe unii să se îndoiască de legătura cu materialul care e format, astăzi, doar din bumbac. Indiferent de origine, blugii devin cu adevărat faimoşi abia spre sfârşitul secolului al XIX-lea, când Levi Strauss, un bavarez emigrat în America, se asociază cu un croitor, Jacob Davis, pentru a transforma salopetele primului în pantaloni de purtat cu orice ocazie.

Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine

De aici şi până la rafturile pline de blugi ale marilor magazine nu a mai fost decât un pas. Şi aproximativ un secol în care mai întâi filmele cu cowboy, apoi cele cu „Rebeli fără cauză" au popularizat pantalonii în toate mediile sociale.

„Denimul şi-a depăşit cu mult rădăcinile muncitoreşti şi a devenit o piesă nelipsită din orice garderobă, aşa că nu ar trebui să fie o surpriză faptul că o femeie deţine cel puţin zece perechi de blugi, deşi, în cele mai multe cazuri, nu apucă să le poarte pe toate", a declarat Hannah Buckley, o fashionistă din SUA care a făcut şi un sondaj referitor la acest subiect. Potrivit aceleiaşi cercetări, 75% din persoanele intervievate au declarat că nu poartă decât 3-4 perechi din blugii deţinuţi.

Avantajul acestei piese importante din garderobă este că se potriveşte oricărei situaţii: la cumpărături, la o ieşire cu prietenii sau la club alături de un top sclipitor, în combinaţie cu bascheţi, cizme, pantofi cu toc, platforme sau şlapi de plajă. Mai mult, un studiu comandat în urmă cu câţiva ani de compania Levi Strauss a arătat că peste 80% din cei intervievaţi au considerat permisiunea de a purta blugi la locul de muncă un beneficiu important, ridicând moralul angajaţilor. „De fiecare dată când nu ştiu cu ce să mă îmbrac, îmi aleg o pereche de jeanşi şi o bluză sau o cămaşă şi sunt gata de plecare. Îi pot purta şi cu sacou şi cu pantofi cu toc, aşa că arăt prezentabil la birou şi şic seara în oraş, mai ales dacă adaug şi o eşarfă", a explicat Elena Mihăilă (29 de ani), din Bucureşti, beneficiile unei ţinute care include blugii.

 „Sunt pur şi simplu universali"

Confortul şi versatilitatea lor au fost şi garanţia pentru universalitatea blugilor, după cum apreciază specialiştii români în modă şi stil. „Nu este vorba numai de brand, ci de confortul fizic şi psihic pe care ţi-l oferă blugii. Când optezi pentru o pereche de jeanşi, nu dai greş niciodată. Îşi schimbă foarte repede «atribuţiile», în funcţie de combinaţie. Este un articol de bază, la care pur şi simplu nu poţi să renunţi", a declarat Cristina Ivan, designer şi managerul unui butic vintage din centrul Capitalei.

Importanta piesă de îmbrăcăminte este nelipsită nu numai din garderobe obişnuite, ci şi din colecţiile designerilor. Indiferent de sezon, aceştia introduc un stil, nu neapărat nou, cât reinventat. „Modelele de blugi sunt în general aceleaşi. Cred că acest lucru se întâmplă datorită faptuilui că, atunci când au fost croiţi, s-a luat în considerare forma corpului. Astfel, indiferent de statură sau de conformaţie, există o pereche de blugi potrivită. De aici şi universalitatea lor", a mai precizat Cristina Ivan. Mai multe despre istoria blugilor pe adevarul.ro.

viewscnt