Stiri pe scurt!
Furtuna solara
O puternică furtună solară a avut loc în urmă cu o lună, dar efectele ei s-au simţit pe planetă abia astăzi. Singurul efect pozitiv a fost o frumoasă auroră boreală, dar în rest sistemele electronice din telecomunicaţii sau echipamentele de poziţionare prin GPS au funcţionat mai dificil. Furtuna s-a manifestat printr-o erupţie cu o lungime de 800 de mii de kilometri. Ca să aveţi o idee, aceasta ar putea înconjura Pământul de 20 de ori.
Romania turistica
An bogat pentru hotelieri! Conform Institutului Naţional de Statistică, peste un milion de turişti şi-au petrecut vacanţa-n luna iulie, în România! Faţă de iulie 2011, numărul turiştilor străini care au vizitat România a crescut cu 13%. Nici românii nu s-au mai înghesuit să plece-n străinătate: faţă de iulie anul trecut, numărul conaţionalilor care şi-au petrecut concediile în ţară a crescut cu 12, 5%. Cei mai mulţi au preferat staţiunile de pe litoral şi Valea Prahovei, Delta Dunării, Bucovina şi Ardealul. O creştere semnificativă în domeniul turistic românesc nu s-a mai întâmplat din... 2006.
Doliu la Hollywood
Hollywoodul este din nou în doliu. Actorul Michael Clarke Duncan s-a stins din viaţă la vârsta de 54 de ani. Luna trecută, vedeta suferise un infarct miocardic după care n-a mai reuşit să-şi revină complet. Vestea tristă a fost făcută publică de logodnica starului. Duncan a cunoscut celebritatea după ce a obţinut o nominalizare la Oscar pentru rolul din The Green Mile. Fanii însă şi-l vor aminti mai mult din peliculele Armaghedon, în care a jucat alături de Bruce Willis, şi Sin City.









