Stiri pe scurt

Doliu la Hollywood Doliu în lumea celebrităţilor. Ernest Borgnine (CITIT Borgnain) a încetat din viaţă la vârsta de 95 de ani, în urma unei insuficienţe renale. Câştigător al premiului Oscar în 1955, pentru interpretarea din pelicula Marty, actorul a jucat în peste 100 de filme şi seriale. Printre cele mai importante se numără Vikingii, Duzina de ticăloşi şi Hoarda Sălbatică. În ultimii ani, Borgnine a apărut în producţii cu mare priză la public precum Gattaca, Hoover şi Greu de pensionat. Stramutatii condamnati Ionel Manţog şi Ion Vulpe au fost condamnaţi la cinci ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în formă calificată, în dosarul "Strămutaţilor de lux". Pe lângă pedeapsa cu închisoarea magistraţii instanţei supreme au dispus şi confiscarea a peste opt sute de mii de lei de la cei doi acuzaţi, sume dobândite din săvârşirea respectivei infracţiuni. Cei doi au fost acuzaţi că ar fi beneficiat de informaţii clasificate din interiorul societăţii pe care o conduceau pentru a achiziţiona din timp terenuri în zonele ce urmau a fi expropriate, în schimbul acestora urmând să le fie construite vile la marginea oraşului. Sistemul de urgenta, public Ministerul Sănătăţii doreşte ca sistemul de urgenţă să rămână exclusiv public, însă Parlamentul va lua decizia finală, a anunţat astăzi secretarul de stat Alexandru Rafila. De asemenea, ministerul nu agreează ca operatorii privaţi să intre în sistemul de urgenţă, iar accesul acestora pe piaţa asigurărilor de sănătate din bani publici să fie permis după doi ani de la adoptarea noii legi a sănătăţii. Cei care vor folosi serviciile oferite de operatorii privaţi vor trebui să încheie contracte atât pentru pachetul de bază, cât şi pentru un pachet facultativ de asigurări medicale.
viewscnt