Stiri pe scurt

Generali condamnati Generalii în rezervã Eugen Bãdãlan, Mihail Popescu si Nicolae Otelea au fost condamnati definitiv la 4 ani de închisoare cu suspendare. Ei au fost trimisi în judecatã la sfârsitul anului 2007, alãturi de alti trei inculpati, fiind acuzati de abuz în serviciu privind înstrãinarea unor bunuri ale Armatei. Pe laturã civilã, cei sase sunt obligati sã plãteascã, în total, peste 4 milioane de lei, sumã care va acoperi prejudiciul constatat. Voiculescu la tribunal Curtea Supremã a trimis dosarul lui Dan Voiculescu privind privatizarea frauduloasã a Institutului de Cercetãri Alimentare la Tribunalul Bucuresti. Decizia vine ca urmare a demisiei lui Voiculescu din functia de senator. În acest dosar, presedintele fondator al Partidului Conservator este acuzat cã si-a folosit influenta pentru ca bunurile institutului sã fie subevaluate cu aproape 8 milioane de euro. Prejudiciul total calculat de procurori se ridicã la peste 60 de milioane de euro. Evaziune tare ca fierul Capitala este înconjuratã de centre de colectare a fierului vechi care functioneazã ilegal. Într-o singurã zi, peste 30 de firme au fost verificate de politie si de Garda de Mediu, iar majoritatea au primit amenzi usturãtoare. Nu fãceau doar evaziune fiscalã ci erau si adevãrate focare de poluare, potrivit inspectorilor. S-au dat amenzi de peste 100 de mii de lei iar 3 tone si jumãtate de deseuri au fost confiscate. Patru dintre patroni vor fi cercetati penal pentru evaziune fiscalã.
viewscnt