Stiri pe scurt
Vreme extremă
Drumuri acoperite de ape şi trafic paralizat. Asta a lăsat în urmă o ploaie de doar o jumătate de oră, care s-a abătut asupra oraşului australian, Melbourne. 700 de oameni au solicitat serviciile de urgenţă după ce au rămas prinşi în mijlocul puhoaielor. De ajutorul echipelor de salvare au avut însă nevoie şi brazilienii, dar din cauza căldurii. La Rio, mercurul din termometre a urcat până la 46 de grade Celsius. Deja 26 de oameni au murit din cauza temperaturilor ridicate, care ar putea afecta şi desfăşurarea mult aşteptatului carnaval.
Parada vedetelor
Paradă specială la New York. Îmbrăcate din cap până-n picioare în roşu, cele mai seducătoare vedete internaţionale, au defilat pe podium, în încercarea de atrage atenţia asupra afecţiunilor cardiace în rândul femeilor. Topmodelul Heidi Klum a ridicat publicul în picioare, în timp ce apariţia pe catwalk a celebrei actriţe Joan Collins a stârnit ropote de aplauze.
Încep Jocurile Olimpice
Flacăra olimpică s-a aprins la Vancouver, marcând startul celei de-a 21-a ediţii a Jocurilor Olimpice de Iarnă. Nu mai puţin de 60.000 de oameni sunt aşteptaţi să ia parte la ceremonia de deschidere,
care va începe la 4 ora României. Organizatorii au promis un spectacol grandios, care va dura aproape trei ore.









