Stirile pe scurt
Un pod numit dorinta
Constructorii întârzie de ani buni cu lucările la podul Calafat-Vidin însă au ambiţii mari. Deja vor al treilea pod care să lege România de Bulgaria şi vor să-l facă tot spre Ruse. De fapt, românii se uită cu jind la o autostradă de 300 de kilometri pe care bulgarii o construiesc în parteneriat cu Turcia şi Qatar. Sunt şanse ca podul să dezvolte inclusiv mediul de afaceri românesc , prin legătura rutieră mai bună cu Grecia şi Turcia.
Incendii de alegeri
Incendii devastatoare la 40 de kilometri de Atena, în Grecia! Sute de hectare de vegetaţie se află în acest moment în flăcări iar grecii au cerut sprijin internaţional din Franţa, Croaţia şi Italia. 260 de pompieri se luptă cu flăcările iar trei dintre ei au fost răniţi în timpul intervenţiilor. În afară de suprafaţa mare de vegetaţie au ars şi mai multe vile şi locuinţe de vacanţă care însă nu erau locuite. Într-unul dintre focare, flăcările au fost provocate de nişte lucrări de sudură.
OZN in Marea Baltica?
Descoperire stranie a cercetătorilor suedezi în marea Baltică! Un obiect care îi duce cu gândul la un OZN a fost filmat de scafandri pe fundul apei. Este în formă de ciupercă, are un diametru de 60 de metri, iar în mijloc, cercetătorii au descoperit o gaură ovală care duce în interior. În jurul acestei găuri sunt roci ciudate acoperite de ceva ce pare a fi cenuşă. Interesant este că rocile n-ar avea ce să caute pe fundul mării pentru că acolo nu a existat avtivitate vulcanică.









