Stirile pe scurt

Iar se filmeaza la bac Examenul de bacalaureat se va da în acest an în aceleaşi condiţii ca în anul trecut. Camerele de luat vederi vor fi îndreptate şi în 2012 către elevi, pentru a monitoriza modul în care aceştia îşi susţin probele de examen. Anul trecut, la bacalaureat au fost înregistrat cele mai slabe rezultate din ultimii 20 de ani. Peste 100 de mii au picat în prima sesiune, iar unele licee nu au avut niciun candidat admis. Incercare disperata Preşedintele Greciei, Carolos Papoulias, i-a convocat astăzi pe liderii partidelor clasate pe primele trei locuri în alegerile legislative din 6 mai la consultări în vederea alcătuirii unei coaliţii guvernamentale. Trei încercări de constituire a unui guvern cu un sprijin suficient în legislativ au eşuat până acum. Din păcate, discuţiile de astăzi nu numai că nu au avut nici un rezultat, ci au degenerat într-un schimb de insulte între politicieni. Parteneriat important Deşi în recentele alegeri prezidenţiale din Franţa l-a susţinut pe Nicolas Sarkozy, cancelarul german Angela Merkel a declarat în discursul ei săptămânal că este convinsă că va colabora la fel de bine şi cu Francois Hollande. Cei doi vor avea prima întâlnire marţi. Merkel a subliniat încă o dată şi importanţa pentru Europa şi întreaga lume a unor bune relaţii franco-germane. Coliziune in aer Cinci oameni au murit în urma coliziunii în aer a două avioane de mici dimensiuni, în Canada. Într-unul din avioane se aflau doi bărbaţi şi un adolescent, iar în celălalt se aflau un bărbat şi o femeie. Epava unuia dintre avioane a fost descoperită într-un iaz.
viewscnt