Stirile pe scurt

Greva spontana Grevă spontană a angajaţilor CFR Infrastructură din Dorneşti, judeţul Suceava. Feroviarii şi-au întrerupt activitatea nemulţumiţi de salarii şi de contractul colectiv de muncă. Două trenuri internaţionale au rămas blocate la intrarea în ţară iar un InterRegio nu a mai plecat din gară. Un reprezentant al Regionalei Iaşi negociază acum cu protestatarii. Marsul mustaciosilor Câteva sute de mustăcioşi au participat la un marş inedit în capitala americană. Marşul a avut un obiectiv declarat demn de ziua de 1 aprilie, în care a avut loc: cererea de reducere a impozitelor pentru cei care arborează această podoabă facială, pentru a se acoperi costurile întreţinerii ei. Dincolo de amuzament, adevăratul scop nu a fost, însă, o păcăleală: o companie de asigurări a donat o anumită sumă de fiecare participant la marş, unei asociaţii de caritate care furnizează apă curată pentru băut. Demisie prezidentiala Preşedintele Ungariei, Pal Schmitt, şi-a anunţat astăzi demisia, după doi ani de mandat. Demisia intervine după ce Universitatea din Budapesta i-a retras doctoratul obţinut în 1992, sub acuzaţia că teza sa ar fi fost un plagiat. Schmitt şi-a motivat plecarea din funcţie spunând că regretă faptul că o problemă personală a lui a devenit un motiv de divizare în societatea ungară, într-o perioadă dificilă pentru ţară. Anticipate in Grecia Zile numărate pentru actuala formulă a Parlamentului Greciei. Săptămâna viitoare, legislativul elen ar putea să fie dizolvat, potrivit unor surse citate AFP, chiar într-o şedinţă în care se vor dezbate măsurile legislative pentru relansarea pieţei muncii. Măsura va fi urmată de organizarea alegerilor anticpate, cea mai probabilă dată a scrutinului fiind 6 mai.
viewscnt