Basescu la Seul
După şedinţa plenară a summitului de la Seul, preşedintele Traian Băsescu a declarat că toate ţările participante au convenit să adopte până-n 2014 măsuri legislative pentru ca materialele nucleare deţinute să nu ajungă să fie folosite de grupări teroriste. Şeful statului s-a arătat preocupat de cum vor fi proiectate reactoarele 3 şi 4 de la noi. "Avem obligaţia să avem fantezie când gândim nivelul de siguranţă al instalaţiilor nucleară", a spus Traian Băsescu.
Pretentii mai mari
Dan Petrescu a fost dat în judecată de fosta soţie, pe motiv că pensia alimentară pe care deja o plăteşte pentru cele două fetiţe ale sale este prea mică. De nouă ani de zile, antrenorul plăteşte 3000 de euro pe lună, dar cea de care a divorţat vrea mai mult, pe motiv că fetiţele sunt înscrise la o şcoală particulară, care are costuri destul de mari.
La masa cu Regina
O tânără româncă de etnie romă, Ramona Constantin, care până nu demult vindea ziare pe străzile din Manchester, a fost invitată la un dineu cu regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Invitaţia a venit ca recunoaştere a activităţii pe care tânăra de 27 de ani o desfăşoară pentru integrarea romilor care se stabilesc în Anglia. Ramona Constantin a plecat din România în urmă cu doi ani, iar la sosirea în Marea Britanie nu ştia engleză.









