Stirile pe scurt

Naste in puscarie
Carmen Bejan, studenta care a tranşat un bărbat în căminul Facultăţii de Medicină din Timişoara, va afla pe 9 aprilie dacă va naşte în libertate. Însărcinată în şase luni, tânăra a apelat sentinţa Tribunalului Arad prin care îi era respinsă cererea de întrerupere pentru un an a pedepsei. Judecătorii precauţi au solicitat penitenciarului o informare asupra condiţiilor de maternitate din detenţie. Carmen a rămas însărcinată în urma unei întâlniri cu un alt deţinut.

Cu onoare, Madalina!
Cântăreaţa Mădălina Manole a fost declarată post-mortem cetăţean de onoare al oraşului Ploieşti. Popunerea a întrunit majoritatea voturilor într-o şedinţă publică a Consiliului Local la care au asistat soţul cântăreţei, Petru Mircea, tatăl şi fratele acesteia. Pentru că există un scandal vechi între ei, autorităţile locale au cheltuit dublu. S-au făcut două plăci comemorative: una pentru soţul văduv şi alta pentru părinţi. Mădălina Manole s-a sinucis în 14 iulie 2010.

Oltean, curat ca lacrima

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a susţinut că nu are niciun amestec în dosarul de corupţie de la Bistriţa-Năsăud. Oficialul democrat-liberal spune că nu a fost citat niciodată de procurorii anticorupţie şi că numele său este implicat intenţionat în acest scandal, în preajma alegerilor locale. Ioan Oltean a spus că ar fi vorba despre o comandă politică fie din afara, fie interiorul partidului, fără a preciza la cine se referă.
viewscnt