Stirile pe scurt

Valea Oltului, inchisa
Două persoane au murit şi o alta a fost rănită grav pe Valea Oltului, după ce TIR-ul în care se aflau s-a răsturnat într-o curbă periculoasă. Circulaţia este blocată de mai bine de patru ore iar autorităţile aşteaptă o macara de mare tonaj pentru a debloca drumul.

Impuscat pe strada
Un fost bancher rus controversat este în comă într-un spital din Londra, după ce a fost împuşcat de mai multe ori cu un pistol semi-automat. El se pregătea să intre într-un bloc de lângă Canary Wharf, districtul financiar al capitalei britanice. German Gorbunţov, stabilit în Londra, este dat în urmărire în Republica Moldova, sub acuzaţia de preluare ilegală a unor bănci.Scotland Yard îl suspecta de legături cu clanuri mafiote ruseşti.

“Beckingham” Palace, de vanzare

Nu ştim dacă de vină sunt cheltuielile exorbitante pe haine şi pantofi ale Victoriei sau poate criza mondială, însă familia Beckham îşi scoate la vânzare două conace. Preţul? 18 milioane de lire sterline pentru celebra reşedinţă numită Beckhingam Palace şi 2,5 milioane de lire sterline pentru o locuinţă din Franţa. Iar acesta este numai preţul de pornire. O sursă apropiată cuplului, citată de Daily Mirror, susţine că cei doi nu mai foloseau de mult aceste clădiri şi s-au gândit că nu are rost să mai arunce bani pe intretinerea lor.
viewscnt